de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea acidului benzoic – benzoaților (E 210-213) în omologii fără alcool ai vinului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (1), în special articolul 10 alineatul (3) și articolul 30 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Anexa II la Regulamentul (CE) nr 1333/2008 prevede o listă a Uniunii cu aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2)

Lista respectivă poate fi modificată în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare (2).

(3)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, lista de aditivi alimentari a Uniunii poate fi actualizată fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.

(4)

În ce privește utilizarea acidului benzoic – benzoaților (E 210-213) drept conservanți în omologii fără alcool ai vinului, a fost depusă o cerere de autorizare, care a fost pusă la dispoziția statelor membre.

(5)

Omologii fără alcool ai vinului sunt obținuți prin îndepărtarea alcoolului din vin după fermentare. Pentru a se evita o a doua fermentare în sticlă, se utilizează acid sorbic – sorbați (E 200-203), iar ulterior este necesară pasteurizarea. Însă pasteurizarea alterează și degradează gusturile și aromele naturale de fructe ale produsului. Adăugarea benzoaților are un efect de sinergie cu cea a sorbaților, permițând o mai bună conservare și reducând necesitatea pasteurizării.

(6)

Omologii fără alcool ai vinului sunt prezentați și comercializați drept alternative la vin destinate adulților care nu doresc să consume băuturi alcoolice. Consumul de omologi ai vinului nu se substituie consumului de băuturi răcoritoare. Expunerea suplimentară la acidul benzoic – benzoați (E 210-213) generată de noua utilizare va rămâne, prin urmare, limitată și nu va duce la depășirea dozei zilnice acceptabile (DZA) stabilite de Comitetul științific pentru alimentație (3). Prin urmare, este adecvat să se permită utilizarea acidului benzoic – benzoaților (E 210-213) pentru conservarea omologilor fără alcool ai vinului.

(7)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, Comisia trebuie să solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară pentru a actualiza lista de aditivi alimentari a Uniunii prevăzută în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu excepția cazului în care actualizarea în cauză nu este susceptibilă de a avea un efect asupra sănătății oamenilor. Întrucât autorizarea utilizării acidului benzoic – benzoaților (E 210-213) pentru conservarea omologilor fără alcool ai vinului constituie o actualizare a respectivei liste care nu este susceptibilă de a avea un efect asupra sănătății oamenilor, nu este necesar să se solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.

(8)

În conformitate cu dispozițiile tranzitorii din Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 al Comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentari (4), anexa II privind stabilirea listei Uniunii de aditivi alimentari autorizați pentru utilizarea în produsele alimentare și condițiile de utilizare se aplică de la 1 iunie 2013. Pentru a permite utilizarea acidului benzoic – benzoaților (E 210-213) în omologii fără alcool ai vinului înainte de data respectivă, este necesar să se prevadă o dată anterioară de aplicare cu privire la această utilizare a aditivilor alimentari menționați.

(9)

Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 ar trebui modificată în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 iunie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO

(1)  JO L 354, 31.12.2008, p. 16.

(2)  JO L 354, 31.12.2008, p. 1.

(3)  http://ec.europa.eu/food/fs/sc/scf/reports/scf_reports_35.pdf

(4)  JO L 295, 12.11.2011, p. 1.

ANEXĂ

În partea E din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 se adaugă următoarea rubrică în categoria alimentară 14.2.2 „Vin și alte produse definite în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și omologii fără alcool”, după rubrica pentru E 200-203:

 

„E 210-213

Acid benzoic – benzoați

200

(1) (2)

numai fără alcool

Perioada de aplicare:

de la 19 iulie 2012”

 

Descărcă textul

Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.