de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2019/33 în ceea ce privește anumite dispoziții referitoare la denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate ale vinurilor și la prezentarea indicațiilor obligatorii pentru produsele vitivinicole și norme specifice referitoare la indicarea și denumirea ingredientelor produselor vitivinicole, precum și de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2018/273 în ceea ce privește certificarea produselor vitivinicole importate
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 89, articolul 109 alineatul (3) litera (b) și articolul 122,
întrucât:
(1) | Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European și al Consiliului (2) a modificat Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
(2) | În contextul respectivei modificări, dispozițiile de la articolele 6, 10, 12, 14, 15, 20 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei (3) au fost introduse la articolul 96 alineatele (5) și (6), la articolul 97 alineatul (2), la articolul 98 alineatele (2), (3), (4) și (5) și la articolele 105, 106 și 106a din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
(3) | În special, articolul 15 din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 nu mai este util, deoarece prevede o procedură specifică pentru aprobarea modificărilor la nivelul Uniunii aduse caietelor de sarcini ale produselor – permițând aprobarea acestor modificări fără votul comitetului în cazul în care, în urma publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nu a fost depusă nicio opoziție împotriva respectivei modificări – care a devenit acum procedura standard atât pentru înregistrarea unei denumiri de origine protejate sau a unei indicații geografice protejate în temeiul articolului 99 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cât și pentru aprobarea modificărilor la nivelul Uniunii ale caietelor de sarcini ale produselor în temeiul articolului 105 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
(4) | Din motive de claritate și pentru facilitarea utilizării de către operatori, articolele 6, 10, 12, 14, 15, 20 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 trebuie eliminate, iar trimiterile la articolele respective trebuie modificate. |
(5) | În urma adăugării, prin Regulamentul (UE) 2021/2117, a unui nou alineat (3) la articolul 97 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, alineatul (3) existent de la articolul respectiv a devenit alineatul (4). În urma adăugării unor puncte noi, litera (a) punctul (iii) și litera (b) punctul (iii) de la articolul 93 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 au devenit litera (a) punctul (iv) și, respectiv, litera (b) punctul (iv) de la articolul menționat. Trimiterile de la articolul 5 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 la litera (a) punctul (iii) și litera (b) punctul (iii) de la articolul 93 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și trimiterile de la articolul 11 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) și de la articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 la articolul 97 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 trebuie ajustate în consecință. |
(6) | Secțiunea B punctul 3 al doilea paragraf din anexa III la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 al Comisiei (4) prevede că, în ceea ce privește vinurile licoroase cu denumirile de origine protejate „Condado de Huelva”, „Málaga” și „Jerez-Xérès-Sherry”, mustul de struguri stafidiți la care s-a adăugat alcool neutru de origine viticolă pentru a se împiedica fermentarea, obținut din soiul de viță-de-vie Pedro Ximénez, poate proveni din regiunea „Montilla-Moriles”. Totuși, articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 prevede în prezent că această derogare se aplică doar vinurilor licoroase cu denumirile de origine protejate „Málaga” și „Jerez-Xérès-Sherry”. Pentru a se asigura coerența cu dispozițiile din Regulamentul delegat (UE) 2019/934 și cu caietele de sarcini ale vinurilor licoroase care poartă denumirea de origine protejată „Condado de Huelva”, este necesar să se modifice articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 și să se precizeze că derogarea referitoare la proveniența mustului de struguri stafidiți în care s-a adăugat alcool neutru de origine viticolă pentru a împiedica fermentarea se aplică și vinurilor licoroase cu denumirea de origine protejată „Condado de Huelva”. |
(7) | În privința tuturor produselor vitivinicole care au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare și care au o tărie alcoolică dobândită în volume mai mică de 10 %, Regulamentul (UE) 2021/2117 a introdus data durabilității minimale drept indicație obligatorie la articolul 119 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Totuși, în conformitate cu cerințele din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5) care sunt aplicabile tuturor produselor alimentare, este adecvat să se stabilească faptul că, atunci când este indicată pe recipient, nu este necesar ca data durabilității minimale să figureze în același câmp vizual prevăzut pentru alte indicații obligatorii menționate la articolul 119 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
(8) | De asemenea, Regulamentul (UE) 2021/2117 a adăugat lista ingredientelor și declarația nutrițională în temeiul articolului 9 alineatul (1) literele (b) și, respectiv, (l) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, la lista indicațiilor obligatorii stabilită la articolul 119 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Mai mult, prin modificarea articolului 122 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, Regulamentul (UE) 2021/2117 a împuternicit Comisia să adopte norme specifice referitoare la indicarea și denumirea ingredientelor, în scopul aplicării noii cerințe prevăzute la articolul 119 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Prin urmare, este adecvat să se prevadă normele necesare pentru a se ține seama de caracteristicile specifice ale produselor vitivinicole, de procesele de producție specifice și de momentele aferente producției, oferindu-le totodată consumatorilor informații cuprinzătoare și exacte. Aceste norme trebuie să se aplice nu doar dacă lista ingredientelor figurează pe eticheta vinului, ci și în cazul în care lista ingredientelor este furnizată prin mijloace electronice identificate pe ambalaj sau pe eticheta aplicată pe acesta, în conformitate cu articolul 119 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
(9) | Articolul 119 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 coroborat cu articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede că, în cazul în care lista ingredientelor este furnizată prin mijloace electronice, substanțele care provoacă alergii sau intoleranțe trebuie să figureze direct pe ambalaj sau pe eticheta aplicată pe acesta. În vederea corelării cu cerințele din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, care se aplică deja pentru vinuri, este necesar ca derogarea prevăzută la articolul 40 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33, care permite indicarea substanțelor respective în afara câmpului vizual, să se aplice în continuare în cazurile respective. Totuși, în cazul în care este prezentată pe ambalaj sau pe eticheta aplicată pe acesta, lista ingredientelor trebuie să figureze în același câmp vizual pe recipient, iar substanțele alergene trebuie de asemenea indicate în această listă, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011. |
(10) | Deoarece produsele vitivinicole sunt produse întotdeauna din struguri, este adecvat să se permită utilizarea unui singur termen pentru a indica materia primă de bază în lista ingredientelor, indiferent dacă vinificatorul a folosit struguri proaspeți sau must de struguri. De fapt, utilizarea consecventă a termenului „struguri” în lista ingredientelor produselor vitivinicole permite furnizarea de informații armonizate, comprehensibile și clare consumatorilor. |
(11) | Substanțele autorizate în temeiul dreptului Uniunii în diverse scopuri oenologice, cum ar fi îmbogățirea și îndulcirea, inclusiv zaharoza, mustul de struguri concentrat și mustul de struguri concentrat rectificat, sunt ingrediente și, prin urmare, fac parte din lista ingredientelor. Pentru o mai bună înțelegere de către consumatori și pentru a se facilita gestionarea de către vinificatori a enumerării substanțelor pe bază de must de struguri, este necesar să se permită utilizarea termenului „must de struguri concentrat” pentru a se indica atât mustul de struguri concentrat, cât și mustul de struguri concentrat rectificat. |
(12) | Pe lângă indicarea strugurilor, a substanțelor de îndulcire și îmbogățire și, eventual, a licorii de tiraj și a licorii de expediție, lista ingredientelor trebuie completată prin indicarea aditivilor utilizați în procesul de producție a produselor vitivinicole, precum și a adjuvanților tehnologici care ar putea provoca alergii sau intoleranțe. Este adecvat să se precizeze că toți compușii oenologici care pot fi incluși în lista ingredientelor sunt cei menționați în tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934, care conține și mențiunile pentru descrierea lor și numerele E care pot fi utilizate, ca alternativă, pentru prezentarea lor ca ingrediente. |
(13) | Vinul este un produs care rămâne activ din punct de vedere biochimic, iar caracteristicile lui intrinsece pot varia foarte mult pe tot parcursul vieții sale, chiar și în cadrul aceluiași lot. Strugurii utilizați pentru a produce un singur vin sunt diferiți, din cauza unor factori precum maturitatea fructelor, condițiile de recoltare sau solurile și condițiile meteorologice locale. Condițiile externe din timpul procesului de vinificație și de maturare înaintea îmbutelierii, în baricuri sau în alte recipiente speciale, influențează, la rândul lor, produsul final. Se utilizează aditivi în diferite etape ale producției, de la prima fermentare până la îmbuteliere; pentru anumite funcții oenologice, cei mai potriviți aditivi pot fi diferiți din cauza interacțiunii dintre caracteristicile vinului și factorii externi, precum și din cauza necesității frecvente de a amesteca diferite vinuri. Decizia de a utiliza anumiți aditivi se ia adesea pe loc de către oenologii responsabili, pe baza unei analize ad hoc realizate în momente diferite ale producției pentru a asigura integritatea (de exemplu, aciditatea, prospețimea) și stabilitatea vinului. Această decizie se ia foarte adesea târziu în cursul procesului, atunci când etichetele sunt deja imprimate. În plus, este necesară adesea flexibilitatea de ultim moment pentru a răspunde nevoilor de pe piața vitivinicolă, în funcție de destinația finală și de cumpărătorii vinului. Acesta este, în particular, cazul aditivilor care intră în categoriile „corectori de aciditate” și „stabilizatori”. În conformitate cu cele de mai sus, în scopul de a permite flexibilitatea necesară în scopuri oenologice, de etichetare și comerciale, asigurându-se totodată furnizarea de informații suficiente consumatorilor, și ținând seama de cantitatea limitată de compuși oenologici autorizați, reglementați strict prin Regulamentul delegat (UE) 2019/934, este necesar să se permită operatorilor să prezinte, în lista ingredientelor, „corectorii de aciditate” și „stabilizatorii” prin intermediul a cel mult trei ingrediente alternative, dacă sunt similari sau interschimbabili în ceea ce privește funcția lor, cu condiția ca cel puțin unul dintre acești aditivi să fie prezent în produsul final. |
(14) | Articolul 41 din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 conține o dispoziție referitoare la mențiunile care trebuie utilizate pentru indicarea pe etichete a anumitor substanțe sau produse care provoacă alergii sau intoleranțe, menționate la articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, mai exact pentru a se face referire la sulfiți, la ouă și la produsele pe bază de ouă și la lapte și la produsele pe bază de lapte. În scopul clarificării și având în vedere că consumatorii sunt familiarizați cu ele, mențiunile respective trebuie utilizate în continuare, inclusiv în cadrul listei ingredientelor, atunci când aceasta figurează pe ambalaj sau pe o etichetă. |
(15) | Obiectivul principal al utilizării anumitor aditivi ca gaze de ambalare (dioxid de carbon, argon și azot) este înlocuirea oxigenului în timpul îmbutelierii produselor vitivinicole, dar aditivii respectivi nu devin parte a produsului care este consumat. De asemenea, o altă specificitate a pieței vitivinicole este aceea că utilizarea acestor gaze este uneori decisă pe bază ad hoc în momentul îmbutelierii, după ce au fost produse etichetele, în funcție de factori comerciali precum piața de destinație, mijlocul de transport sau nevoile cumpărătorilor. În consecință, pare necesar să se permită operatorilor să înlocuiască enumerarea gazelor de ambalare cu o indicație specifică descriind funcția lor prin utilizarea mențiunii „Îmbuteliat în atmosferă protectoare” sau „Îmbutelierea poate fi efectuată în atmosferă protectoare”. |
(16) | Anumite practici oenologice utilizate în producția de vinuri spumante constau în adăugarea la cuvée a unei „licori de tiraj”, pentru a provoca fermentarea secundară, și în adăugarea unei „licori de expediție” care să confere vinurilor respective proprietățile organoleptice specifice. Toate componentele posibile atât ale licorii de tiraj, cât și ale licorii de expediție sunt reglementate în anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 și constau în zaharoză, must de struguri, must de struguri concentrat și/sau vin, dar acestea nu sunt utilizate pentru îndulcire sau îmbogățire. Date fiind funcțiile lor oenologice foarte specifice, simpla indicare, împreună cu celelalte ingrediente, a componentelor individuale ale licorii de tiraj și ale licorii de expediție poate induce în eroare consumatorii, cu excepția cazului în care componentele respective sunt grupate în cadrul termenilor specifici relevanți. Așadar, trebuie să se permită menționarea în lista ingredientelor a termenilor „licoare de tiraj” și „licoare de expediție” fie singuri, fie însoțiți de o listă a componentelor lor reale. |
(17) | Anumite dispoziții din Regulamentul delegat (UE) 2019/33 specifice Regatului Unit, precum articolul 45 alineatul (3) sau articolul 51 al patrulea paragraf, nu mai sunt de actualitate, deoarece țara respectivă nu mai este stat membru al Uniunii. Prin urmare, respectivele dispoziții trebuie eliminate. |
(18) | În conformitate cu articolul 57 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2019/33, folia care învelește dispozitivul de închidere al sticlei de vin spumant este, în general, rezervată drept o caracteristică distinctivă obligatorie a vinurilor spumante, a vinurilor spumante de calitate și a vinurilor spumante de calitate de tip aromat. Așadar, utilizarea foliilor trebuie să fie în continuare rezervată drept o caracteristică distinctivă a acestor vinuri, excepțiile fiind stabilite la articolul 57 alineatul (2) din același regulament delegat. Totuși, producătorilor și îmbuteliatorilor trebuie să li să permită să renunțe la utilizarea foliei din motive operaționale, precum economiile de costuri, evitarea generării de deșeuri sau îmbunătățirea comercializării, cu condiția să se asigure că nu există riscuri pentru siguranță legate de produs din cauza deschiderii sau manipulării neintenționate a dispozitivului de închidere. |
(19) | Partea B a anexei III la Regulamentul delegat (UE) 2019/33, care stabilește condițiile de utilizare a mențiunilor la care se face referire la articolul 52 alineatul (1) din același regulament delegat, de utilizat în cazul altor produse decât cele enumerate în partea A, trebuie modificată pentru a se aduce clarificări suplimentare în privința condițiilor de utilizare a mențiunilor respective. |
(20) | Lista ingredientelor și declarația nutrițională, ca indicații obligatorii, devin parte integrantă a „descrierii produsului” din documentele însoțitoare menționate la articolul 10, în conformitate cu cerințele pentru utilizarea documentelor însoțitoare, în ceea ce privește descrierea produsului, prevăzute în secțiunea A a anexei V la Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei (6), de la data intrării în vigoare a dispozițiilor relevante, și se aplică atât vinului transportat în vrac, cât și produselor vitivinicole ambalate și etichetate. În schimb, pentru a se garanta că vinul importat în Uniune este etichetat în conformitate cu normele Uniunii, cerințele pentru documentul VI-1 și pentru extrasele VI-2 prevăzute în anexa VII la regulamentul delegat menționat trebuie modificate astfel încât să se garanteze că lista ingredientelor este parte integrantă a descrierii produsului importat. |
(21) | Prin urmare, Regulamentele delegate (UE) 2019/33 și (UE) 2018/273 trebuie modificate în consecință. |
(22) | În conformitate cu articolul 6 al cincilea paragraf din Regulamentul (UE) 2021/2117, obligația de a enumera ingredientele și de a indica data durabilității minimale a produselor vitivinicole parțial dezalcoolizate și dezalcoolizate cu o tărie alcoolică dobândită în volume mai mică de 10 % trebuie să se aplice de la 8 decembrie 2023. Prin urmare, modificările legate de obligațiile respective trebuie să se aplice de la aceeași dată, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului delegat (UE) 2019/33
Regulamentul delegat (UE) 2019/33 se modifică după cum urmează:
1. | Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Derogări referitoare la producția în arealul geografic delimitat (1) Prin derogare de la articolul 93 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) și de la articolul 93 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și cu condiția ca în caietul de sarcini al produsului să se prevadă acest lucru, un produs cu denumire de origine protejată sau indicație geografică protejată poate fi transformat în vin în oricare dintre arealele următoare:
(2) Prin derogare de la articolul 93 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și cu condiția ca în caietul de sarcini al produsului să se prevadă acest lucru, un produs poate fi transformat în vin spumant sau vin petiant cu denumire de origine protejată dincolo de imediata vecinătate a arealului delimitat în cauză dacă această practică era utilizată anterior datei de 1 martie 1986. (3) Prin derogare de la articolul 93 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, în ceea ce privește vinurile licoroase cu denumirea de origine protejată «Málaga» și «Jerez-Xérès-Sherry», mustul de struguri stafidiți în care s-a adăugat alcool neutru de origine viticolă pentru a împiedica fermentarea, obținut din soiul de viță-de-vie Pedro Ximénez, poate proveni din regiunea «Montilla-Moriles».” |
2. | Articolul 6 se elimină. |
3. | Articolul 10 se elimină. |
4. | La articolul 11 alineatul (1) primul paragraf, litera (c) punctul (iii) se înlocuiește cu următorul text:
|
5. | Articolul 12 se elimină. |
6. | La articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
|
7. | Articolul 14 se elimină. |
8. | Articolul 15 se elimină. |
9. | La articolul 17 alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Cererea de modificare standard conține o descriere a modificărilor standard, oferă un rezumat al motivelor pentru care sunt necesare modificările și demonstrează că modificările propuse se califică drept standard în conformitate cu articolul 105 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.” |
10. | Articolul 20 se elimină. |
11. | Articolul 22 se elimină. |
12. | La articolul 40, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Prin derogare de la alineatul (1), următoarele indicații obligatorii pot să apară în afara câmpului vizual menționat la alineatul respectiv:
|
13. | La articolul 45, alineatul (3) se elimină. |
14. | Se introduce următorul articol: „Articolul 48a Lista ingredientelor (1) Termenul «struguri» poate fi folosit pentru a înlocui indicarea strugurilor și/sau a mustului de struguri utilizați/utilizat ca materii prime pentru producția de produse vitivinicole. (2) Termenul «must de struguri concentrat» poate fi utilizat pentru a înlocui indicarea mustului de struguri concentrat și/sau a mustului de struguri concentrat rectificat utilizate pentru producția de produse vitivinicole. (3) Categoriile de compuși oenologici, denumirile și numerele E ale acestora care trebuie utilizate în lista ingredientelor sunt prevăzute în tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. (4) Fără a se aduce atingere articolului 41 alineatul (1) din prezentul regulament, termenii care trebuie utilizați în lista ingredientelor pentru indicarea compușilor oenologici care provoacă alergii sau intoleranțe sunt prevăzuți în coloana 1 a tabelului 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934. (5) Aditivii din categoriile «corectori de aciditate» și «stabilizatori» care sunt similari sau interschimbabili pot fi indicați în lista ingredientelor folosind exprimarea «conține... Și/sau», urmată de cel mult trei aditivi, dintre care cel puțin unul este prezent în produsul final. (6) Indicarea în lista ingredientelor a aditivilor care se încadrează în categoria «gaze de ambalare» poate fi înlocuită cu indicația specifică «Îmbuteliat în atmosferă protectoare» sau «Îmbutelierea poate fi efectuată în atmosferă protectoare». (7) Adăugarea la produsele vitivinicole a licorii de tiraj și a licorii de expediție poate fi indicată cu ajutorul indicațiilor specifice «licoare de tiraj» și «licoare de expediție», singure sau însoțite, între paranteze, de o listă a componentelor lor, prevăzute în anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2019/934.” |
15. | La articolul 51, se elimină al patrulea paragraf. |
16. | La articolul 57 alineatul (1), se adaugă al treilea paragraf, după cum urmează: „Prin derogare de la primul paragraf litera (a), producătorii de vin spumant, vin spumant de calitate și vin spumant de calitate de tip aromat pot decide să nu învelească dispozitivul de închidere cu o folie.” |
17. | La articolul 58, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) statele membre pot impune obligativitatea, interzicerea sau limitarea utilizării indicațiilor și regulilor privind prezentarea menționate la articolele 49, 50, 52, 53 și 55 și la articolul 57 alineatul (1) al treilea paragraf din prezentul regulament și la articolul 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/34 al Comisiei (*1) în cazul produselor vitivinicole cu denumiri de origine protejate sau cu indicații geografice protejate fabricate pe teritoriul lor, prin introducerea unor condiții mai stricte decât cele prevăzute în prezentul capitol, prin intermediul caietelor de sarcini aferente respectivelor produse vitivinicole. (*1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/34 al Comisiei din 17 octombrie 2018 de stabilire a normelor de aplicare atât a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește cererile de protecție a denumirilor de origine, a indicațiilor geografice și a mențiunilor tradiționale din sectorul vitivinicol, procedura de opoziție, modificările caietelor de sarcini ale produselor, înregistrarea denumirilor protejate, anularea protecției și utilizarea simbolurilor, cât și a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește un sistem de controale adecvat (JO L 9, 11.1.2019, p. 46).”" |
18. | În partea B din anexa III, tabelul se înlocuiește cu următorul text:
|
Articolul 2
Modificarea Regulamentului delegat (UE) 2018/273
La punctul C din partea III a anexei VII la Regulamentul delegat (UE) 2018/273, la conținutul rubricii 6 se adaugă următoarea liniuță: (rubrica 5 pentru VI-2) Descrierea produsului importat:
„— | Lista ingredientelor.” |
Articolul 3
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 1 punctele 12 și 14 și articolul 2 se aplică de la 8 decembrie 2023.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 30 mai 2023.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 671.
(2) Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protejarea indicațiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate și a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (JO L 435, 6.12.2021, p. 262).
(3) Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei din 17 octombrie 2018 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cererile de protecție a denumirilor de origine, a indicațiilor geografice și a mențiunilor tradiționale din sectorul vitivinicol, procedura de opoziție, restricțiile de utilizare, modificările caietelor de sarcini ale produselor, anularea protecției și etichetarea și prezentarea (JO L 9, 11.1.2019, p. 2).
(4) Regulamentul delegat (UE) 2019/934 al Comisiei din 12 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește zonele viticole în care poate fi majorată tăria alcoolică, practicile oenologice autorizate și restricțiile aplicabile producerii și conservării produselor vitivinicole, procentajul minim de alcool al subproduselor și eliminarea acestora și publicarea fișelor OIV (JO L 149, 7.6.2019, p. 1).
(5) Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, 22.11.2011, p. 18).
(6) Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei din 11 decembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul de autorizații pentru plantările de viță-de-vie, registrul plantațiilor viticole, documentele însoțitoare și certificarea, registrul de intrări și de ieșiri, declarațiile obligatorii, notificările și publicarea informațiilor notificate, de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele și sancțiunile relevante, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 555/2008, (CE) nr. 606/2009 și (CE) nr. 607/2009 ale Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 436/2009 al Comisiei și a Regulamentului delegat (UE) 2015/560 al Comisiei (JO L 58, 28.2.2018, p. 1).
Descărcă textul
Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.