de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/891 în ceea ce privește calcularea valorii producției comercializate a organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 37 litera (c) punctele (i) și (iv),

întrucât:

(1)

În ultimii ani, bolile plantelor sau infestările cu dăunători au adus daune din ce în ce mai ridicate producției de fructe și de legume a Uniunii. De exemplu, în perioada 2013-2018, focarele de Xyllela fastidiosa și răspândirea acesteia au afectat, printre altele, pomii fructiferi cu sâmburi, cum ar fi pruni, cireși și migdali, din Italia, Spania și Franța. În perioada 2018-2019, introducerea și răspândirea ToBRFV (pătarea maronie și rugozitatea fructelor de tomate) a afectat producția de tomate (Solanum lycopersicum L.) și de ardei (Capsicum annuum) din Italia și din Germania. În ceea ce privește dăunătorii, de exemplu Eurytoma schreineri Schreiner, introdus în Uniune în 2013 prin intermediul importurilor, aceștia au cauzat daune producției de prune, de caise și de cireșe din Bulgaria și din țările învecinate. Cel mai recent, în 2019, ploșnița asiatică marmorată (Halyomorpha halys) a cauzat pierderi mari de producție în regiunile nordice ale Italiei, și anume Emilia-Romagna, Veneto, Trentino Alto-Adige, Lombardia, Piemont și Friuli Venezia Giulia, și a avut un impact negativ asupra valorii producției comercializate a organizațiilor de producători care își desfășoară activitatea în regiunile respective.

(2)

Având în vedere creșterea frecvenței daunelor fitosanitare, este nevoie de găsirea unei soluții pe termen lung în ceea ce privește calcularea valorii producției comercializate a organizațiilor de producători, pentru a consolida reziliența acestora în viitor. Este necesar să se modifice Regulamentul delegat (UE) 2017/891 al Comisiei (2) prin prevederea unei flexibilități în ceea ce privește calcularea valorii producției comercializate a organizațiilor de producători din Uniune, în cazul în care acestea se confruntă cu daune fitosanitare care fac ca producția să devină neutilizabilă pentru consum și pentru prelucrare.

(3)

Pierderile masive ale valorii producției comercializate cauzate de daunele fitosanitare au un impact major asupra cuantumului ajutorului din partea Uniunii primit de organizațiile de producători în anul următor, deoarece acesta se calculează ca procent din valoarea producției comercializate a fiecărei organizații de producători. În cazul pierderii întregii recolte sau a unei mari părți a acesteia, organizațiile de producători riscă să își piardă recunoașterea, întrucât unul dintre criteriile de recunoaștere este atingerea unei anumite valori minime a producției comercializate stabilite la nivel național. Acest lucru ar conduce la o dublă pierdere economică, ceea ce ar pune în pericol stabilitatea pe termen lung a organizațiilor de producători.

(4)

Prin urmare, ar trebui să se permită o mai mare flexibilitate în ceea ce privește calcularea valorii producției comercializate a organizațiilor de producători. Această flexibilitate este necesară pentru a se evita situațiile în care organizațiile de producători care investesc în măsuri preventive și care, cu toate acestea, suferă daune fitosanitare substanțiale nu numai că înregistrează pierderi din valoarea producției comercializate, ci se confruntă, de asemenea, cu scăderea semnificativă și bruscă a asistenței financiare din partea Uniunii în anul următor. Cu toate acestea, o astfel de flexibilitate în ceea ce privește calcularea valorii producției comercializate trebuie să fie pusă numai la dispoziția organizațiilor de producători care dovedesc că au luat măsurile preventive necesare împotriva bolilor plantelor și a infestărilor cu dăunători, cum ar fi instalarea de plase antiinsecte, monitorizarea dăunătorilor și a bolilor, controlul biologic al dăunătorilor și alte măsuri de reducere a apariției dăunătorilor și a bolilor, precum și a daunelor cauzate producției.

(5)

Având în vedere frecvența ridicată a infestărilor cu dăunători sau a bolilor plantelor și scăderea semnificativ mai mare a producției rezultate în comparație cu daunele cauzate de condițiile meteorologice, garanția instituită prin articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2017/891, în temeiul căreia se consideră că valoarea producției comercializate a unui produs reprezintă 65 % din valoarea sa din perioada de referință precedentă, este insuficientă.

(6)

Prin urmare, având în vedere necesitatea de a obține stabilitatea economică și financiară a organizațiilor de producători vizate de pierderile mari de valoare a producției comercializate cauzate de daunele fitosanitare, pragul de calculare a valorii producției comercializate ar trebui majorat. Având în vedere cele de mai sus și ținând cont de daunele importante cauzate de infestările recente cu dăunători, valoarea producției comercializate prevăzută la articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2017/891 trebuie majorată la 85 %.

(7)

Dată fiind punerea în aplicare a programelor operaționale pe ani calendaristici și ținând cont de faptul că valoarea producției comercializate care determină cuantumul asistenței financiare din partea Uniunii se calculează în funcție de anul calendaristic precedent, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(8)

Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/891 trebuie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului delegat (UE) 2017/891

La articolul 23 din Regulamentul delegat (UE) 2017/891, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   În cazul diminuării cu cel puțin 35 % a valorii unui produs din motive care nu țin de responsabilitatea și de controlul organizației de producători, se consideră că valoarea producției comercializate a respectivului produs reprezintă 65 % din valoarea sa din perioada de referință precedentă. Organizația de producători dovedește autorității competente a statului membru în cauză că motivele respective nu țin de responsabilitatea și de controlul acesteia.

În cazul diminuării cu cel puțin 35 % a valorii unui produs din cauza unor boli ale plantelor sau a unor infestări cu dăunători, motive care nu țin de responsabilitatea și de controlul organizației de producători, se consideră că valoarea producției comercializate a respectivului produs reprezintă 85 % din valoarea sa din perioada de referință precedentă. Organizația de producători dovedește autorității competente a statului membru în cauză că a luat măsurile preventive necesare împotriva bolii plantelor sau a infestării cu dăunători în cauză.

De asemenea, prezentul alineat se aplică pentru a se stabili dacă valoarea minimă a producției comercializate prevăzută la articolul 9 este respectată.”

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 martie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN

(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2017/891 al Comisiei din 13 martie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate, de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sancțiunile care trebuie aplicate în sectoarele menționate și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei (JO L 138, 25.5.2017, p. 4).