de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/600 în ceea ce privește derogările de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150 pentru a aborda criza cauzată de pandemia de COVID-19 în sectorul vitivinicol
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 (1) ale Consiliului, în special articolul 54 literele (a), (b) și (e),
întrucât:
(1) | Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 al Comisiei (2) a introdus o serie de derogări de la normele existente, printre altele, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150 al Comisiei (3), în sectorul vitivinicol, care vizează să aducă un sprijin producătorilor pentru a-i ajuta să facă față impactului pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, în pofida utilității acestor măsuri, piața vitivinicolă nu a reușit să își recâștige echilibrul între cerere și ofertă. |
(2) | Pandemia de COVID-19 nu este sub control. Campaniile de vaccinare din unele regiuni ale Uniunii și din întreaga lume sunt insuficiente, iar în majoritatea țărilor se aplică în continuare restricții de circulație și măsuri de distanțare socială. Măsurile respective continuă să includă restricții în ceea ce privește călătoriile, mărimea întrunirilor sociale, petrecerile private, evenimentele publice și posibilitatea de a mânca și a bea în afara domiciliului. Aceste restricții conduc la o scădere suplimentară a consumului de vin în Uniune, la stocuri mai mari și, în general, la perturbări ale pieței. În unele state membre, o treime din consumul de vin este legată de turism. Prin urmare, consumul de vin a continuat să scadă, iar stocurile rămân ridicate. Aceste efecte ale pandemiei, asociate cu tarifele impuse de Statele Unite și cu valul de îngheț care a lovit Europa în aprilie 2021, au avut un impact negativ grav asupra veniturilor producătorilor de vin din Uniune. Potrivit estimărilor, combinarea tuturor acestor factori a avut ca efect reducerea, în medie, cu între 15 % și 20 % a cifrei de afaceri a sectorului vitivinicol din Uniune, unele societăți raportând pierderi de până la 40 %. |
(3) | În plus, incertitudinea cu privire la durata crizei, care rămâne dificil de prevăzut din cauza mutabilității rapide a virusului, exacerbează actuala perturbare semnificativă a pieței vitivinicole a Uniunii. Cu alte cuvinte, redresarea sectorului va dura mai mult decât se prevedea la începutul anului 2021. Prin urmare, este oportun să se ofere în continuare sprijin temporar și excepțional sectorului vitivinicol al Uniunii pentru a evita creșterea numărului de falimente care a fost raportată. |
(4) | Aplicarea în continuare a măsurilor de combatere a crizei din sectorul vitivinicol al Uniunii care au fost introduse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 și care au fost modificate ulterior prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/78 al Comisiei (4), este considerată esențială pentru a oferi statelor membre și operatorilor flexibilitățile necesare pentru a pune în aplicare programe de sprijin în sectorul vitivinicol al Uniunii. În special, posibilitatea ca statele membre să introducă modificări în programele lor naționale respective ori de câte ori este necesar în cursul anului a permis statelor membre să reacționeze cu rapiditate la circumstanțele excepționale din ultimele luni și să prezinte modificări ale programelor lor de sprijin de îndată ce au fost considerate ca fiind necesare. Această flexibilitate a permis statelor membre să introducă noi măsuri, să optimizeze măsurile deja existente și să adapteze măsurile mai frecvent și, după caz, să țină seama de evoluția rapidă a situației pieței. În plus, flexibilitatea introdusă pentru punerea în aplicare a măsurii de recoltare înainte de coacere a acordat operatorilor timpul necesar pentru a planifica măsura și a găsi forța de muncă necesară pentru a funcționa în condițiile dificile cauzate de pandemia de COVID-19. |
(5) | Întrucât se preconizează că efectele pandemiei de COVID-19 vor continua și după sfârșitul anului 2021 și, prin urmare, în cursul unei părți semnificative a exercițiului financiar 2022, este necesar să se prelungească aplicarea măsurilor prevăzute la articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare(UE) 2020/600 pe durata exercițiului financiar 2022. Cu toate acestea, întrucât măsurile prevăzute la articolele 3 și 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/592 al Comisiei (5) pot fi finanțate numai în cadrul programelor de sprijin în sectorul vitivinicol în cursul exercițiilor financiare 2020 și 2021, extinderea aplicării nu trebuie să se aplice măsurilor respective. |
(6) | Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 să fie modificat în consecință. |
(7) | Pentru a se asigura continuitatea între exercițiile financiare 2021 și 2022, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și să se aplice de la 16 octombrie 2021. |
(8) | Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări aduse Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/600
Articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 se modifică după cum urmează:
1. | Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150, statele membre pot introduce, în legătură cu măsurile menționate la articolul 45 alineatul (1) litera (a) și la articolele 46-52 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și la articolele 3 și 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/592 (*1) al Comisiei, ori de câte ori este necesar pe parcursul exercițiilor financiare 2020 și 2021, dar nu mai târziu de 15 octombrie 2021, modificări ale programelor lor naționale de sprijin în sectorul vitivinicol, astfel cum se menționează la articolul 41 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1308/2013. De asemenea, statele membre pot introduce astfel de modificări în programele lor naționale de sprijin ori de câte ori este necesar în cursul exercițiului financiar 2022, dar nu mai târziu de 15 octombrie 2022, însă numai în legătură cu măsurile menționate la articolul 45 alineatul (1) litera (a) și la articolele 46-52 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. (*1) Regulamentul delegat (UE) 2020/592 al Comisiei din 30 aprilie 2020 privind măsuri excepționale temporare de derogare de la anumite dispoziții ale Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în vederea abordării perturbării pieței în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul vitivinicol, provocată de pandemia de COVID-19 și de măsurile legate de aceasta (JO L 140, 4.5.2020, p. 6).”" |
2. | La alineatul (2), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text: „(2) Prin derogare de la articolul 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150, pe parcursul exercițiilor financiare 2020, 2021 și 2022, statele membre pot:”. |
Articolul 2
Intrare în vigoare și aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 16 octombrie 2021.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 6 octombrie 2021.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 671.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/600 al Comisiei din 30 aprilie 2020 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/892, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 615/2014, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 și de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 în ceea ce privește anumite măsuri de abordare a crizei provocate de pandemia de COVID-19 (JO L 140, 4.5.2020, p. 40).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150 al Comisiei din 15 aprilie 2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol (JO L 190, 15.7.2016, p. 23).
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/78 al Comisiei din 27 ianuarie 2021 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/600 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/892, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1150, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 615/2014, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 și de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 în ceea ce privește anumite măsuri de abordare a crizei provocate de pandemia de COVID-19 (JO L 29, 28.1.2021, p. 5).
(5) Regulamentul delegat (UE) 2020/592 al Comisiei din 30 aprilie 2020 privind măsuri excepționale temporare de derogare de la anumite dispoziții ale Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în vederea abordării perturbării pieței în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul vitivinicol, provocată de pandemia de COVID-19 și de măsurile legate de aceasta (JO L 140, 4.5.2020, p. 6).