Hotararea 843/1999 privind incadrarea pe tipuri a unitatilor de alimentatie publica neincluse in structurile de primire turistice
Hotararea 843/1999 din 1999.10.21
Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 21 Octombrie 1999
Intră în vigoare:
21 Octombrie 1999 An
Cuprins
Hotararea 843/1999 privind incadrarea pe tipuri a unitatilor de alimentatie publica neincluse in structurile de primire turistice
Dată act: 14-oct-1999
Emitent: Guvernul
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (2) din Constituţia României,
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1
Unităţile de alimentaţie publică, altele decât cele definite de Ordonanţa Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, denumite în continuare unităţi independente, se definesc ca tipuri de unităţi de alimentaţie publică conform anexei nr.1.
Art. 2
Încadrarea pe tipuri a unităţilor independente se realizează de către agenţii economici, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 3
(1) În cazul unităţilor nou-înfiinţate declaraţia se depune la primăria locală o dată cu cererea pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare. Aceeaşi procedură se utilizează şi în cazul schimbării agentului economic care administrează unitatea independentă.
(2) Atunci când survin modificări privind tipul unităţii independente, în termen de maximum 10 zile agentul economic va întocmi o nouă declaraţie, pe care o va depune la primăria locală.
Art. 4
Un exemplar al declaraţiei agentului economic, confirmat de primire, se va păstra în permanenţă la sediul unităţii independente, pentru a fi prezentat organelor de control abilitate, la solicitarea acestora.
Art. 5
La darea în folosinţă a unităţii independente agentul economic este obligat să înscrie vizibil pe firmă tipul unităţii.
Art. 6
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a) nerespectarea prevederilor art. 3;
b) nerespectarea prevederilor art. 5;
c) nerespectarea reglementărilor legale în vigoare privind condiţiile igienico-sanitare şi sanitar-veterinare.
Art. 7
Contravenţiile prevăzute la art. 6 se sancţionează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 500.0000 lei la 1.000.000 lei;
b) fapta prevăzută la lit. b), cu amendă de la 300.000lei la 500.000 lei;
c) faptele prevăzute la lit. c), conform legislaţiei sanitare şi sanitar-veterinare în vigoare.
Art. 8
Contravenţiile prevăzute la art. 6 lit. a) şi b) se constată şi amenzile se aplică de către organele de control abilitate ale administraţiei publice locale, iar pentru cele prevăzute la art. 6 lit. c), de către organele abilitate ale Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Art. 9
Contravenţiilor prevăzute la art. 6 le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare.
Art. 10
La solicitarea agenţilor economici care doresc să ofere servicii pentru turismul organizat prin intermediul agenţiilor de turism, unităţile independente vor fi clasificate pe categorii după aceleaşi reguli ca şi structurile de primire turistice, de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism.
Art. 11
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 12
Încadrarea pe tipuri a unităţilor independente, efectuată în baza Hotărârii Guvernului nr. 233/1992, rămâne valabilă în condiţiile în care unităţile nu au suportat modificări care au influenţat tipologia acestora.
Art. 13
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 233/1992 privind clasificarea pe categorii de încadrare a unităţilor de cazare şi de alimentaţie publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 25 mai 1992, cu modificările ulterioare.
-****-
PRIM-MINISTRU |
RADU VASILE |
Contrasemnează: |
p.Ministrul industriei şi comerţului, |
Nicolae Stăiculescu, |
secretar de stat |
p.Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, |
Dorin Anton |
Secretar de stat, şeful Departamentului |
pentru Administraţie Publică Locală, |
Vlad Roşca |
ANEXA Nr. 1: CARACTERIZAREA tipurilor de unităţi de alimentaţie publică
Ca regulă generală, unitatea de alimentaţie publică reprezintă localul public în care se servesc preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi, caracterizându-se prin aceea că în cadrul lui se îmbină activitatea de pregătire/preparare cu activitatea de comercializare, însoţită de servicii specifice care asigură consumul acestora pe loc.
1. Restaurant clasic - unitate de alimentaţie publică în care consumatorii sunt serviţi cu un variat sortiment de preparate culinare de cofetărie-patiserie, cafea, băuturi etc. Pentru crearea unei atmosfere recreative se pot oferi programe artistice sau alte mijloace de distracţie. Personalul de producţie şi de servire are o calificare de profil.
2. Restaurant cu specific - unitate de alimentaţie publică care prin amenajări, dotări, ţinuta lucrătorilor şi preparatele culinare oferite corespunde unui specific local, regional, naţional (restaurant "românesc", "moldovenesc", "dobrogean", "bănăţean" etc.) sau reprezintă unităţi tradiţionale - han, cramă, colibă, şură etc.
3. Restaurant specializat - unitate de alimentaţie publică în care consumatorilor li se oferă, în principal, un sortiment specializat de preparate culinare şi băuturi, aflat în permanenţă în lista-meniu a unităţii, în condiţiile unor amenajări şi dotări clasice sau adecvate structurii sortimentale (vânătoresc, pescăresc etc.) care formează obiectul specializării.
3.1. Restaurant-zahana - unitate de alimentaţie publică în care se servesc, în special la comandă, în tot timpul zilei, produse şi subproduse din carne neporţionate (organe), pregătite la grătar şi alese de consumatori din vitrinele de expunere sau de pe platou, o dată cu luarea comenzii. Sortimentul oferit mai poate cuprinde: ciorbe, borşuri, tuslama, tochitură, salate, dulciuri de bucătărie şi băuturi.
3.2. Restaurant lacto-vegetarian, dietetic - unitate de alimentaţie publică în care se desfac în exclusivitate sortimente de preparate culinare pe bază de lapte şi derivate din lapte, ouă, carne de pasăre sau de vacă, paste făinoase, orez, salate din legume, precum şi dulciuri de bucătărie, îngheţată şi băuturi nealcoolice.
3.3. Restaurant-pensiune - unitate de alimentaţie publică care oferă mai multe variante de meniuri complete cu baremuri fixe. Băuturile cuprinse în meniu sunt limitate la sortimentele de răcoritoare şi ape minerale. Poate funcţiona şi pe bază de abonament.
În aceste unităţi se pot oferi suplimentar diferite sortimente de preparate şi băuturi, inclusiv alcoolice, altele decât cele cuprinse în cadrul meniurilor zilnice.
4. Braserie - unitate de alimentaţie publică care asigură în tot cursul zilei servirea consumatorilor cu un sortiment mai restrâns de preparate culinare (preparate reci, minuturi, 1-2 feluri de mâncare), produse de cofetărie-patiserie şi băuturi.
5. Pizzerie - unitate specializată care oferă, cu preponderenţă, sortimente de pizza şi de paste făinoase. Suplimentar se pot oferi gustări, salate, produse de patiserie şi sortiment variat de băuturi, cu preponderenţă slab alcoolizate.
6. Berărie - unitate de alimentaţie publică caracterizată prin vânzarea cu preponderenţă a berii de diverse sortimente, oferită consumatorilor în recipiente specifice (ţap, halbă, cană, sonde) de diferite capacităţi, alături de produse şi preparate care se asociază în consum cu aceasta, precum: gustări calde şi reci, minuturi (din ouă, legume etc.), specialităţi de zahana (1-2 preparate). Se mai poate oferi un sortiment restrâns de băuturi alcoolice, precum şi băuturi nealcoolice.
7. Bar - unitate de alimentaţie publică cu program de zi sau de noapte în care se desfac băuturi alcoolice şi nealcoolice, un sortiment restrâns de produse culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic, audiţii muzicale, jocuri electronice şi video.
7.1. Bar de zi - unitate care poate funcţiona ca subunitate distinctă în cadrul restaurantelor, precum şi ca unitate independentă. Oferă consumatorilor o gamă variată de băuturi alcoolice şi nealcoolice, simple sau în amestec, cafea, gustări în sortiment restrâns, specialităţi de cofetărie.
7.2. Bar de noapte - unitate de alimentaţie publică cu caracter distractiv, având orar de funcţionare pe timpul nopţii. Prezintă un program variat de divertisment, de music-hall şi dans, iar consumatorilor li se oferă o gamă variată de băuturi, mai ales de cocteiluri, gustări, sortiment restrâns de preparate la grătar, specialităţi de cofetărie-patiserie.
7.3. Café-bar, cafenea - unităţi specifice desfacerii, cu prioritate, a sortimentelor variate de cafea şi derivate din ciocolată, cacao, ceai, băuturi alcoolice fine la pahar, băuturi răcoritoare, sandvişuri, produse de cofetărie-patiserie. În dotarea unităţilor un rol important revine utilajelor pentru pregătirea cafelei şi, în primul rând, a cafelei expresso.
7.4. Disco-bar, Video-bar, Discotecă - unităţi cu profil de divertisment pentru tineret, divertismentul fiind realizat prin intermediul muzicii şi al dansului, în acest sens unitatea fiind dotată şi amenajată corespunzător. Sortimentele oferite sunt asemănătoare celor din baruri, cu deosebirea că băuturile vor fi prioritar nealcoolice sau slab alcoolizate, având în vedere că majoritatea clientelei o reprezintă tineretul.
7.5. Bar biliard - unitate cu profil preponderent recreativ, realizat prin posibilitatea practicării biliardului, unde se servesc băuturi şi un sortiment restrâns de sandvişuri, produse de patiserie-cofetărie.
7.6. Snack-bar - unitate de alimentaţie publică care asigură clienţilor o servire rapidă pe tot parcursul zilei, cu sortiment restrâns de minuturi, preparate la grătar, produse de cofetărie-patiserie, băuturi nealcoolice, ceaiuri, cafele şi un sortiment restrâns de băuturi alcoolice. Specific acestui tip de unitate este prezenţa unei tejghele-bar, în spatele căreia preparatele se pregătesc la vederea clienţilor, cu un front de desfacere care să permită şi servirea directă a consumatorilor.
8. Fast-Food - unitate care propune clientelei sale, în principal tineri, o servire rapidă de produse, la preţuri unitare. Oferta de produse se reduce la un sortiment limitat şi standardizat, de regulă bazat pe un singur produs de bază, şi este prezentată de obicei pe panouri luminoase. Preparatele sunt preluate de clienţi la casă în momentul plăţii şi consumate pe loc sau în afara unităţii. Produsele sunt oferite în inventar de servire de unică folosinţă.
9. Unităţi tip bufet, bodegă, birt, rotiserie
9.1. Bufet - unitate de alimentaţie publică care funcţionează de obicei independent sau în incinta unor instituţii. Se oferă, în general, un sortiment restrâns de preparate culinare, calde şi reci, pregătite în bucătăria proprie sau aduse din afară, şi de băuturi.
9.2. Bodegă - unitate de alimentaţie publică cu spaţiu restrâns de servire, de largă accesibilitate, care oferă un sortiment restrâns de gustări şi preparate la grătar, băuturi alcoolice, servite de regulă la pahar, şi nealcoolice, cafea. Servirea se face de regulă la tejghea-bar.
9.3. Birt - unitate de alimentaţie publică asemănătoare cu bodega, amplasată de regulă în pieţe, gări, autogări.
9.4. Rotiserie - unitate de alimentaţie publică cu spaţiu restrâns de servire, care oferă clienţilor, în principal, produse preparate la rotisor, salate, sortiment restrâns de băuturi alcoolice, produse de patiserie-cofetărie, cafea. Mobilierul caracteristic îl constituie rotisorul amplasat în interiorul spaţiului de servire şi vitrina frigorifică în care sunt expuşi pui şi alte specialităţi din carne pentru preparat în prezenţa clienţilor.
10. Unităţi tip pub şi bistro
Sunt unităţi de alimentaţie publică de influenţă englezească, respectiv franţuzească, care oferă sortimente de băuturi şi preparate culinare specifice zonelor de influenţă.
11. Cabaret - unitate de alimentaţie publică cu caracter de recreere şi divertisment în care se desfăşoară spectacole complexe cu valoare artistică deosebită. Se oferă cosumatorilor preparate culinare de cofetărie-patiserie, diverse băuturi alcoolice şi nealcoolice. De obicei, suprafaţa de servire este realizată în amfiteatru, pentru ca programul artistic muzical să poată fi vizionat de la toate mesele.
12. Unităţi tip cofetărie, patiserie
Sunt unităţi de alimentaţie publică care oferă consumatorilor preparate de cofetărie-patiserie produse în laboratoarele proprii sau în laboratoarele altor unităţi de profil, biscuiţi şi produse zaharoase ale producătorilor specializaţi, băuturi nealcoolice, cafea, ceai, fructe, produse specifice micului dejun, precum şi diferite sortimente de băuturi fine pentru consum la domiciliu. Majoritatea unităţilor de acest tip, pe lângă asigurarea condiţiilor pentru consumul pe loc, vinde şi produse pentru consum la domiciliu.
În această tipologie se încadrează:
12.1. Cofetăriile şi bomboneriile - unităţi specializate în vânzarea de produse de cofetărie-patiserie, sortimente de bomboane.
12.2. Patiserie-plăcintărie - unităţi care vând, în general, produse de patiserie în stare caldă, în acest scop fiind preferabil ca produsele să fie realizate în laboratoarele proprii. La vânzarea acestor produse se poate oferi şi bere.
12.3. Simigerie-covrigărie-gogoşerie - unităţi cu spaţiu restrâns de servire sau chioşc, amplasate în zone de trafic pietonal intens, care se pot organiza fie ca spaţii ce reunesc cele trei specialităţi, fie ca unităţi profilate pe o singură specialitate. Produsele acestor unităţi se vând, de regulă, în stare caldă.
13. Ceainărie - unitate de alimentaţie publică, specializată în pregătirea şi servirea unei game largi de ceaiuri, alături de care se oferă sandvişuri şi produse de cofetărie-patiserie.
14. Restaurantele cu caracter social
Aceste unităţi sunt restaurante pentru colectivităţi şi sunt amplasate în incinta instituţiilor sau se pot organiza ca unităţi independente care livrează, pe baze contractuale, preparate culinare la sediul/domiciliul persoanelor juridice/fizice.
Principalele tipuri de restaurante pentru colectivităţi sunt:
14.1. Cantină-restaurant - unitate de alimentaţie publică în care mesele sunt servite în general pe bază de abonamente pentru meniuri unice; dotarea acestor unităţi se face cu mobilier şi inventar simplu.
14.2. Restaurant cu autoservire (self-service) - unitate de alimentaţie publică cu desfacere rapidă, în care consumatorii îşi aleg şi se servesc singuri cu preparate culinare, de cofetărie-patiserie, cu băuturi, expuse în linii de autoservire cu flux dirijat. Consumul produselor are loc la mese.
15. Terasă/grădină de vară - funcţionează în sezonul cald fie în structura unei unităţi de alimentaţie publică, fie ca unitate independentă, de sine stătătoare, oferind un sortiment de băuturi şi/sau de preparate specific tipologiei anterior prezentate.
În cazul în care terasa/grădina de vară funcţionează ca unitate de sine stătătoare, agentul economic este obligat să înscrie pe firmă denumirea "TERASĂ", urmată de tipul unităţii respective (Terasă-bar, terasă-bufet, terasă-restaurant etc.).
Pentru unităţile de alimentaţie publică cu activitate complexă, care cumulează caracteristici specifice mai multor tipuri, tipul unităţii va fi declarat în funcţie de activitatea predominantă.
ANEXA Nr. 2:
DECLARAŢIE
Subsemnatul ...................................................., cu domiciliul în .........................................., str. .................................. nr. ....., judeţul/sectorul ........, în calitate de*) ................................ la Societatea Comercială ............................................., înregistrată la registrul comerţului sub nr. de înmatriculare ........../...../....., cu sediul social în ......................................judeţul/sectorul ......................, str. ............................................ nr. .........., declar pe propria răspundere că unitatea de alimentaţie publică situată în ............................... (sediul unităţii)............................. este de tipul .........., având următoarele caracteristici funcţionale:
1. Total suprafaţă (m2) ............................................., din care: | ||||
- de servire .............................................................; | ||||
- de pregătire/predare ............................................; | ||||
- de depozitare .......................................................; | ||||
- anexe-utilităţi ................ (birouri, grupuri sanitare, vestiare etc.).........................; | ||||
2. Numărul locurilor pentru consumatori: | ||||
Total, | din care: | Terasă | Grădină de vară | |
___________
*) Patron, director, administrator.
Data ................................... | Semnătura agentului economic şi ştampila societăţii comerciale |
.................................................. |
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 510 din data de 21 octombrie 1999
Descărcă textul
Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.
Informații importante despre acest subiect sunt și în:
2001/ 559 Hotarare
Hotararea 559/2001 privind unele masuri de comercializare a produselor alimentare si nealimentare in statiunile turistice
2023/ 971 Hotarare
Hotararea 971/2023 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, monitorizare şi inspecţie sanitară a calităţii apei potabile
2005/1020 Hotarare
Hotararea 1020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale
2010/1267 Hotarare
Hotararea 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism