Ordinul 1000/2022 1000/98/70/265 pentru aprobarea componenţei Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia
Ordinul 1000/2022 din 2022.06.27
Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 27 Iunie 2022
Intră în vigoare:
27 Iunie 2022 An
Ordinul 1000/2022 pentru aprobarea componenţei Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia
Dată act: 4-apr-2022
Emitent: Ministerul Sanatatii
Văzând Referatul de aprobare nr. DAM. 775/2022 al Direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 4 şi 5 din Hotărârea Guvernului nr. 590/2018 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/2.283 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.852/2001 al Comisiei, precum şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/456 al Comisiei privind etapele procedurale ale procesului de consultare pentru stabilirea statutului de aliment nou în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2.283 al Parlamentului European şi al Consiliului privind alimentele noi,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:
Art. 1
(1)Se aprobă componenţa nominală a Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi, denumită în continuare Comisia, prevăzută în anexa nr. 1.
(2)Comisia se organizează şi funcţionează ca structură de specialitate, fără personalitate juridică, în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Art. 2
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 3
Membrii Comisiei vor respecta regulile privind confidenţialitatea, prin semnarea declaraţiei de confidenţialitate şi a declaraţiei de interese, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 3 şi 4.
Art. 4
Declaraţiile prevăzute la art. 3 vor fi completate şi de către persoanele cu expertiză în domeniul vizat, specialiştii/experţii menţionaţi la art. 2 alin. (4) din anexa nr. 2.
Art. 5
Aplicarea prevederilor prezentului ordin se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE şi ale Legii nr. 190/2018privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare.
Art. 6
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 7
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Ministrul sănătăţii, Adriana Pistol, secretar de stat Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Nicolae Bociu Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia-Miron Constantinescu |
ANEXA nr. 1:COMPONENŢA Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi
Nr. crt. | Funcţie publică/ Specialitate | Număr de persoane | Instituţia |
1 | Preşedinte | 1 | Amalia Şerban - Ministerul Sănătăţii - Direcţia generală asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică |
2 | Vicepreşedinte | 4 | Daniela Nuţă - Institutul Naţional de Sănătate Publică Ioan Oleleu - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Amelia Elena Rus - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia generală politici în industrie alimentară şi comerţ Paul Silviu Anghel - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor |
3 | Membri | 2 | Mirela Nedelescu - Institutul Naţional de Sănătate Publică Simona Pârvu - Institutul Naţional de Sănătate Publică |
4 | Membri | 3 | Monica Neagu - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Săndică Cârstea - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Anica Popa - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor |
5 | Membri supleanţi | 3 | Nicoleta Florescu - Institutul Naţional de Sănătate Publică Denisa Cojocaru - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Cristina Maria Duminică - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor |
6 | Secretar | 1 | Mariana Petrescu - Institutul Naţional de Sănătate Publică |
7 | Total | 14 |
ANEXA nr. 2:
REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi
ANEXA nr. 3:DECLARAŢIE DE CONFIDENŢIALITATE
Numele ...............................................................................
Prenumele ...........................................................................
Instituţia: ......................................................................................................................................
Mă angajez:
1.să păstrez confidenţialitatea şi să respect restricţiile privind orice informaţie la care am acces pe parcursul activităţii mele în calitate de component al Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi, personal al secretariatului, expert, invitat sau observator;
2.să nu divulg unor terţi*) şi/sau să pun la dispoziţia acestora informaţiile la care am acces în timpul discuţiilor în vederea stabilirii valorilor-limită pentru anumite substanţe în mediul de muncă, care ar putea prejudicia din punct de vedere industrial şi comercial obiectivele economice;
*) Prin terţi se înţelege orice persoană care nu este invitat, observator, expert, component al Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi sau nu face parte din personalul secretariatului Comisiei.
3.să păstrez confidenţialitatea rapoartelor şi discuţiilor din cadrul Comisiei;
4.să respect caracterul confidenţial al opiniilor, părerilor şi propunerilor exprimate de membrii Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi/personalul secretariatului/expert/invitat sau observator;
5.să nu folosesc nicio informaţie în beneficiul personal şi/sau al unei terţe părţi.
Data ......................... Semnătura ............................................. |
ANEXA nr. 4:DECLARAŢIE DE INTERESE
Numele ...............................................................................
Prenumele ...........................................................................
Instituţia: ......................................................................................................................................
Declar pe propria răspundere că nu am interese*) financiare şi nefinanciare, directe şi indirecte, cu industria substanţelor şi produselor utilizate în mediul de muncă, care pot afecta activitatea mea, în calitate de component al Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi/personal al secretariatului.
_____
*) Instrucţiuni privind "interesele"
- Prin interes se înţelege orice asociere, orice aspect sau avantaj financiar, adică deţinerea de acţiuni sau obligaţiuni, deţinerea de titluri diferite, de exemplu, titluri de participaţie, sau deţinerea unei proprietăţi la o societate comercială, companie, grup de interes economic, naţional sau internaţional, public sau privat, sau deţinerea calităţii de membru la o asociaţie, fundaţie, organizaţie neguvernamentală etc. care are legături cu mediul de muncă.
- Membrii Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi şi personalul secretariatului declară interesele pe care le-au avut în ultimii 3 ani, pentru toate tipurile de activităţi legate de mediul de muncă, indiferent dacă au fost remunerate în mod regulat sau ocazional (membru în organele de conducere, în consiliul de administraţie, post de director executiv, angajat, consilier, interese contractuale, stagii etc. în societatea comercială, compania, grupul de interes economic, asociaţia, fundaţia, organizaţia neguvernamentală etc.). Se vor prezenta clar şi precis rolul şi funcţia ocupată.
- Trebuie declarată asistenţa sau susţinerea obţinută şi care este ori nu asociată cu avantaje băneşti sau materiale, directe ori indirecte. Acestea includ burse de studii sau de cercetare, călătorii de studii etc.
Totodată declar că nu deţin calitatea de membru în organele de administraţie şi de conducere şi/sau de acţionar la societăţi cu capital de stat, privat ori mixt, care au ca obiect de activitate o acţiune care ar putea fi influenţată de stabilirea valorilor limită pentru substanţele din mediul de muncă.
Mă angajez ca în situaţia în care, pe parcursul activităţii mele ar putea apărea un potenţial conflict de interese, să informez fără întârziere preşedintele Comisiei Naţionale pentru Alimente Noi şi secretariatul Comisiei, pentru a decide în consecinţă.
Data ......................... Semnătura ............................................. |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 625 din data de 27 iunie 2022