persoană sau grup de persoane care conduce şi controlează o organiza/ie (3.31) la cel mai înalt nivel

NOTA 1 la termen • Managementul de la cel mai înalt nivel are puterea de a delega autoritatea şi de a fumiza resurse în cadrul organizaţiei.

NOTA 2 la termen• Dacă domeniul de aplicare al sistemului de management (3.25) acoperă numai o parte din organizațe, atunci managementul de la cel mal înalt nivel sereferă la cei care conduc şi controlează acea parte a organizației.

 


Informații importante despre acest subiect sunt și în:

 

Sistemul de management al siguranței alimentare (SMSA)

Programe preliminare, completate cu măsuri de control la nivelul PCC, după caz, care, atunci când sunt avute în vedere în ansamblu, garantează că alimentele sunt sigure și adecvate pentru utilizarea...

Sistem de management

(3.25) - ansamblu de elemente corelate sau în interacţiune ale unei organizaţii (3.31) prin care se stabilesc politicile (3.34) şi obiectivele (3.29}, precum şi procesele (3.36) prin care se...

Pericol

Un agent biologic (de exemplu, Salmonella), chimic (de exemplu, dioxină, alergeni) sau fizic (de exemplu, corpuri străine dure, ascuțite, precum bucăți de sticlă, metal) aflat în produsele...