bazin sau altă instalaţie unde populaţia piscicolă este întreţinută pentru scopuri sportive/recreative şi poate fi destinată consumului uman;
Denumire dată, în legătură cu tipurile de intervenții pentru dezvoltarea rurală menționate la articolul 69, unei entități, cum ar fi un organism de drept public sau privat, o entitate cu sau fără personalitate juridică, o persoană fizică sau un grup de persoane fizice sau juridice responsabile fie cu inițierea operațiunilor, fie cu inițierea și executarea operațiunilor. În contextul schemelor de ajutor de stat, aceasta se referă la întreprinderea care primește ajutoarele, iar în contextul instrumentelor financiare, la organismul care execută fondul de participare sau fondul specific sau, dacă autoritatea de management gestionează instrumentul financiar, la autoritatea de management.
Denumire dată impactului pozitiv al unui dispozitiv asupra sănătății unei persoane, exprimat sub formă de rezultat sau rezultate clinice semnificative, măsurabile, relevante pentru pacient, inclusiv rezultatul sau rezultatele privind diagnosticarea, sau un impact pozitiv asupra gestionării pacienților sau a sănătății publice.
Diferența dintre aportul de azot din alimentație (în principal din proteine) și cantitatea de azot pierdută prin deșeurile corporale (de exemplu, prin fecale).
Preparat format dintr-una sau din mai multe substanțe active (vezi definiția), conceput pentru uciderea organismelor dăunătoare (de exemplu, bolile plantelor sau infecțiile la animale) sau pentru oprirea acțiunii acestora prin folosirea de substanțe chimice sau de alte mijloace.
Termen care descrie cât de mult dintr-o substanță pătrunde în sânge prin diverse căi, inclusiv prin alimentație. Se poate referi la vitamine, aditivi, pesticide sau medicamente.
Termen folosit pentru a descrie varietatea de organisme vii existente într-un anumit mediu.
Caracteristică măsurată în mod obiectiv care poate fi considerată indicator al unui proces biologic normal, al unei boli în evoluție sau al unui răspuns tipic la un medicament sau o terapie; de exemplu, tensiunea arterială.
Denumire dată ansamblului măsurilor fizice și administrative menite să reducă riscul de introducere, dezvoltare și răspândire a bolilor către, de la sau în cadrul:
Denumire dată apariției infecțiilor sau infestărilor la animale, cu sau fără manifestări clinice sau patologice, cauzate de unul sau mai mulți agenți patogeni.
Boala zoonotică sau zoonoza este o boală cauzată de germeni care se răspândesc de la animale la oameni și invers.
O bună practică de fabricație (BPF) este orice practică referitoare la condițiile și măsurile necesare pentru a asigura siguranța și adecvarea alimentelor în toate etapele lanțului alimentar.
O bună practică de laborator (BPL) este o modalitate standardizată de planificare, efectuare și raportare a studiilor de laborator, prin care se asigură un standard ridicat de calitate și încredere.
Practicile referitoare la condițiile și măsurile necesare pentru a asigura siguranța și adecvarea alimentelor în toate etapele lanțului alimentar.
Modalitate de lucru standardizată care asigură producerea alimentelor în condiții de siguranță și de igienă.
Măsuri și condiții fundamentale aplicate în orice etapă a lanțului de aprovizionare pentru a furniza alimente sigure și adecvate.
BPI cuprind, în plus:
Modalitate standardizată de planificare, efectuare și raportare a studiilor de laborator, prin care se asigură un standard ridicat de calitate și încredere.